Piaţa de factoring a înregistrat o creştere de 15,5% în primele şase luni ale anului, ajungând la 1,75 mld. euro, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare creştere a fost întregistrată de factoringul intern, cu un avans de 20% faţă de anul trecut, la 1,35 mld. euro.
Cea mai mare creştere a fost întregistrată de factoringul intern, cu un avans de 20% faţă de anul trecut, nivelul ajungând la aproximativ 1,35 mld. euro, potrivit unui studiu realizat de Asociaţia Română de Factoring (ARF).
“Din punct de vedere al volumelor, studiul realizat de noi a relevat faptul că cea mai mare creştere a înregistrat-o factoringul intern, având un avans de 20% faţă de anul trecut, nivelul situându-se la aproximativ 1,35 miliarde de euro.”, precizează Bogdan Roşu, preşedinte ARF.
Potrivit acestuia, o pondere importantă în factoringul intern este deţinută de reverse factoring, un produs relativ nou pe piaţă, dar care funcţionează foarte bine în relaţia dintre conturile mari (Key Accounts) cu furnizorii lor. Finanţările prin reverse factoring au depăşit 364 mil. euro la jumătatea anului.
În acelaşi timp, factoringul de export a înregistrat o creştere de 28%, aceasta ajungând la un nivel de aproximativ 338 mil. euro.
Domeniile care au contribuit la creşterea volumelor de factoring intern în prima jumătate a anului au fost construcţiile, cu o pondere de 17% din totalul creanţelor gestionate în beneficiul schimburilor comerciale interne şi sectorul FMCG, cu o contribuţie de 16%.
Companiile din sectorul FMCG care au accesat produsele de factoring au însumat în primele şase luni ale anului aproximativ 220 mil. euro pe plan intern, în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acelaşi sector generează 26% din totalul volumului de creanţe gestionate prin factoring de import, în creştere cu 7% faţă de rezultatul anului 2015, mai arată studiul ARF.