Factoringul a depășit pragul de 4,56 miliarde de euro, în 2017

Piața de factoring a înregistrat o nouă creștere record anul trecut, față de 2016, trecând de 4,56 miliarde euro, conform studiului anual realizat de Asociația Română de Factoring (ARF). Creșterea generală, pe toate categorile de finanțare prin factoring, a fost de 13%, în condițiile în care, în anul precedent, avansul fusese de 10%. “Contribuția cea mai mare la operațiunile de factoring vine de la companiile mari, cu cifra de afaceri peste 50 de milioane de euro, în timp ce contribuția companiilor mici a fost de 25%. Cifrele obținute sunt motivante pentru toți jucatorii din piață, având în vedere că suntem în al treilea an consecutiv de creștere”, precizează Bogdan Roșu, președinte ARF.

Factorigul intern a crescut de la 3,2 miliarde euro în 2016, la 3,6 miliarde euro, în 2017. “Dacă, în 2016, avansul volumelor de factoring intern fusese de 300 milioane de euro, iată că, anul trecut, am reușit o creștere chiar mai consistentă, de 400 de milioane euro. Factoringul reverse a fost și în acest an vedeta pieței, cu un avans de 44% față de 2016, nivelul atins fiind și el unul record, de aproape 1,2 miliarde de euro. Cea mai surprinzătoare creștere, prin prisma avansurilor înregistrate în anii trecuți, a avut-o factoringul de export, cu 20.5% (față de o medie anuala de 11% în ultimii 5 ani), atingând un nivel de 777 milioane euro. Aceasta creștere o depășește pe cea a exporturilor României, de 9.4% și s-a datorat, majoritar, sectoarelor FMCG și Metale.”, explică Bogdan Roșu.

În ceea ce privește domeniile care au apelat cel mai mult la factoring intern, pentru prima dată constructiile sunt depășite atât de FMCG (53% creștere față de 2016), cât și de IT&C (36% creștere față de 2016). Evoluția pozitivă a FMCG vine, evident, pe fondul creșterii constante a consumului populației, atât pe sectorul alimentar cât și nealimentar, operațiunile interne finanțate prin factoring atingând aproape 880 milioane euro. Per ansamblu, dacă luăm în calcul și tranzacțiile de export și import, FMCG a depășit nivelul de 1 miliard euro. Sectoarele IT&C si Metale își continuă expansiunea, fiind puternic sustinute prin factoring, în timp ce domeniul construcțiilor a înregistrat un declin pentru prima dată în 4 ani, în condițiile în care nivelul investițiilor în proiecte de infrastructură a atins un nou minim, fiind în scădere constantă începând cu 2012”, menționează Bogdan Roșu.

Produsele de factoring au ajuns la și mai multe companii, numărul total de clienți care au derulat operațiuni de factoring în 2017 fiind cu 16% mai mare față de 2016. Mizând pe avansul tehnologic, industria de factoring a reușit, în același timp, să lucreze mai eficient, creșterea numărului de clienți fiind acomodată de un număr de angajați implicați în dezvoltarea și administrarea produselor cu doar 13% mai mare.

 Factoringul rămâne o opțiune de finanțare accesibilă pentru IMM-uri

„Conform unui sondaj recent al BNR*, privind accesul la finanțare al companiilor din România, între cele mai presante probleme de care se lovesc IMM-urile se regăsesc concurențadisciplina la plată în economie și accesul la finantare. Concurența foarte puternică forțează companiile mai mici să ofere termene de plată extinse clienților lor, câteodată peste capacitatea lor de a le gestiona. Peste aceste termene contractuale, comportamentul de plată defectuos le poate provoca blocaje semnificative și chiar poate pune în pericol funcționarea activității companiei. Mai mult, produsele de finanțare tradiționale se bazează în principal pe garanții materiale și presupun un proces de aprobare complex și de durată. În acest context, soluțiile de factoring sunt cel mai ușor de accesat și utilizat, prin structura procesului de aprobare inițială si derulare a operațiunilor și adresează exact contractele comerciale cu plata la termen, reușind să producă un efect pozitiv de aducere a termenului de plată real cât mai aproape de cel contractual. Iată cum toate aceste trei îngrijorări ale antreprenorilor își găsesc soluționarea în produsul de factoring.

“În acelasi timp, optimizarea cash-flow-ului va rămâne cu siguranță și în 2018 una din problemele cele mai acute cu care se confruntă managementul companiilor, având în vedere presiunea crescută pe lichidități. Toate acestea sunt amplificate de nenumăratele schimbări legislative și fiscale, care au efect imediat și asupra ratei dobanzii ROBOR, IMM-urile trebuind să facă față unui mediu din ce în ce mai dificil derularii afacerilor, în care creșterile costurilor de finanțare pot deveni o reală problemă. Din fericire, opțiunile în spațiul finanțărilor se lărgesc, iar la acest trend subscrie și piața pe care o reprezentăm, generând oportunități viabile de echilibrare a cash-flow-ului care, speram noi, vor prezenta un interes sporit față de soluțiile clasice, privite cu o oarecare reticență de catre IMM-uri în acest moment”,   precizează Bogdan Roșu.

Informațiile pentru evaluarea pieței de factoring la 2017 au fost furnizate de catre membrii ARF – Access Financial Services IFN, Banca Comercială Română S.A., BRD – Groupe Societe Generale S.A., Banca Transilvania S.A., EximBank, IFN Next Capital Finance S.A., ING Bank Romania S.A., Patria Bank, Piraeus Bank Romania S.A., Raiffeisen Bank S.A., Unicredit Bank S.A., incluzând, de asemenea, și date oferite de instituții non-membre, precum și un estimat și pentru ceilalți jucători care nu au putut participa la studiu.

*”Sondaj privind accesul la finantare al companiilor nefinanciare din Romania 2017”